Târgul International de Invenții și Inovații 2016
Avantajele Folarex
Problema tehnică pe care o rezolvă FOLAREX constă în obţinerea unui produs natural, lichid, complex concentrat, uşor asimilabil de către plante, atât prin frunze cât şi prin rădăcini, care conţine principalele elemente chimice naturale necesare germinării, creşterii şi dezvoltării plantelor, precum şi alte elemente chimice naturale şi microelemente care asigură printre altele protecţia plantelor împotriva manei: cupru, sulf, zinc şi altele existente normal în structura plantelor şi rezultate prin descompunerea organismelor vii.
Nu-i detest pe cei care se cred mai inteligenți, cu speranța că într-o situație dificilă vor găsi cea mai buna soluție pentru a mă ajuta.
Adevărul trece prin trei etape: în prima etapă este ignorat cu desăvârșire, in a doua etapă este combătut prin toate mijloacele, iar in a treia este tratat ca un lucru de sine înțeles.
Mod de utilizare
Folarex
Despre Folarex
Dobre Putinelu din Izbiceni are aproape 80 de ani. A lucrat toată viața la catedră. A predat istoria și geografia multor generații din comună.
Dorința de a avea legume mari, frumoase și sănătoase l-a făcut să se aplece mai mult asupra tratamentelor aplicate plantelor. Cum îngrășămintele au fost tot timpul scumpe, fostul dascăl a apelat la metodele tradiționale de a da pământului substanțele care-i lipseau: gunoiul de grajd.
Apariții în media
Ultimele noutăți
Mă odihnesc muncind
Acesta este crezul unui profesor pensionar care şi-a câştigat faima după ce a inventat un îngrăşământ natural care creştere recolta şi cu 30%. Eforturile şi munca de cercetare l-au plasat pe olteanul Dobre Puţinelu în [...]
Folarex recomandat de cunoscutul actor George Robu
Cunoscutul actor George Robu a recomandat recent ingrasamantul natural Folarex, pe o retea de socializare. Va invitam sa ii urmariti opiniile aici
Ce spun clientii
Vreau să vă mulțumesc pentru ideea genială pe care ați avut-o de a crea acest îngrășământ natural cu care ați venit în ajutorul plantelor. Sunt adepta acestui îngrășământ deoarece am văzut rezultatele după ce l-am folosit.
Domnule Putinelu vreau să vă doresc sănătate și putere să ne fiți de ajutor mulți ani de aici încolo. Îi mulțumesc lui Dumnezeu ca v-am descoperit; grădina și livada noastră aveau nevoie de asemenea tratament.